Naufragiu Nocturn


M-am strans spre fereastra, masina era neincapatoare pentru sase persoane, unul aflat langa mine si-a sprijinit bratul pe umarul meu  ca si cum as fi fost spatarul scaunului pe care motaia maica-sa, l-am simtit ca vrea sa zica ceva, nu doar ca sa se dea grozav, spunea el, dar chiar avusese un cufar si disparuse, e singurul care spera ca a scapat, cum se-ntampla sa mai dispara obiectele, a crezut c-a disparut in clipa izbiturii, a fost ca un traznet, scurt si rosu de-ti lua ochii, dar nu cazut din cer, ci iesind din obiecte, din pielea calatorilor, cum ajunsese in celalalt capat al masinii se minunase si el... M-am ridicat, m-am incurcat si descurcat in picioarele tovarasilor, m-am strecurat prin portiera abia intredeschisa si-am cazut... din pat.