Astazi am sa va scriu, am sa va cânt afon, balansându-ma între primele mele gânduri care îmi apar de îndata ce deschid ochii si acele vise, în care reusesc sa conturez acelasi chip, lipit pe trupuri diferite de personaje ireale, pe care îmi construiesc scenarii demne de filme: Normalitate, Banalitate, Mediocritate, Sarcasm, Prostie... eh! Înca de atunci eu am stiu ca sunt defect... Am sa bat din picior pâna când au sa apara, suparati, toti diavolii de sub mine, revendicând si sufletul meu plin de pacate amorfe. Si tin sa va zic ca ei nu s-au mai obosit sa ma ademeneasca ca sa le vând sufletul, când acesta si-a ales desfatarea fara nici o remuscare, iar acum este mai putrezit decât ori care altul. Sunt mort de mult. M-am ucis singur. Sângele în mine nu mai circula fiindca s-a întepenit în cuvintele pe care nu le voi putea rosti vreodata. Nici macar speranta ca îmi vor fi iertate pacatele nu mai am. Locul în univers mi-a fost stabilit cu mult timp înainte. Lumea nu o sa înteleaga de ce nu pot înceta sa rumeg amintiri, cât nici eu de altfel, când involuntar, rar, fara motiv, pur si simplu îmi aduc aminte si nu stiu cum ar trebui sa reactionez. Am stat prea multe nopti gândindu-ma la asta încât am secat orice dorinta sa ies din aceasta stagnare. Scuip în urma un elogiu lung pentru tot ce am crezut ca am simtit, constrâns de lacrimi. Celor alesi sa-mi împartasesc rusinea, le ofer ceafa peste care pot sa ma loveasca daca ei înca mai cred ca pot iesi din vârtejul creat cu proprile-mi mâini. Las sa se vada de ce anume mi-am schimbat perceptia asupra lumii si într-un final asupra mea, cum am ascuns atâta vreme un nume, sentimente si gânduri, fara pic de lumina, cum am sperat si am croit carari de scapare. Cauta-mi vocea!
La Cumparaturi prin Oras
Ziua de salariu sau pur si simplu o zi la intamplare in care ati reusit sa economisiti ceva bani este una ideala pentru a va relaxa la cumparaturi, cateva ore bune si a va rasfata cum nu ati mai facut o demult. Cand plecati cu o asemnea tinta in oras trebuia sa aveti, deasemenea, stabilit din capul locului si care este bugetul, care sunt lucrurile ce va trebuiesc si, nu in ultimul rand ce magazine targhetati, cele ieftine de unde sa va cumparati cat mai multe lucruri sau cele scumpe de unde sa plecati cu un singur produs dar de marca. Daca va doriti sa cumparati cu banii disponibili multe haine, pantofi sau accesorii pentru a simti cu adevarat ca ati fost la cumparaturi, puteti vizita magazine ce comercializeaza haine outlet sau chiar si magazine second hand pe care le cunoasteti ca fiind foarte bine aprovizionate, cu haine de calitate, aproape noi. Din aceste doua tipuri de magzine aveti sanse foarte mari sa plecati multumite, gasind aici o mare varietate de modele pe toate gusturile, la preturi avantajoase care sa va permita cumpararea mai multor articole indragite.

Atentie insa, daca vizati magazinele ieftine, nu le alegeti pe cele en-gros, no name sau cele amplasate in piete. Desi uneori par, acestea nu sunt foarte ieftine iar calitatea este una foarte slaba comparativ cu cea a produselor gasite in outlet sau second hand care, de bine sau rau, detin obiecte vestimentare de la case de moda cunoscute ce le garanteaza o anumita calitate. In cazul in care nu sunteti amatoare a chilipirurilor si va doriti sa faceti cumparaturile din magazine renumite, trebuie sa stiti ca acestea vor fi cu mult mai reduse cantitativ iar suma de bani cheltuita mult mai mare, fapt ce nu este un lucru rau neaparat in momentul in care vi-l permiteti, totul depinzand aici de preferintele avute si de pretentiile pe care le aveti de la un magazin in care pasiti. Ca si semnal de alarma, chiar si in cazul magazinelor de renume, acordati atentie produselor cumparate pentru a nu va pacali si a cumpara imitatii scumpe deoarece piata este plina de astfel de "pacaleli".
Ce se intampla cu Creierul dupa Varsta de 24 de ani
Desi la 24 de ani nu se poate spune despre nimeni ca este batran, creierul incepe sa resimta trecerea timpului si chiar sa reactioneze incetinindu-si activitatea. Conform specialistilor de la aceasta varsta incepe oficial declinul cognitiv al creierului uman. Aceasta este concluzia trasa de cei de la Universitatea Simon Fraser din Canada dupa ce au realizat un studiu pe un esantion de cateva mii de persoane. Toti cei alesi, 3.300 la numar cu varste cuprinse intre 16 si 40 de ani, erau pasionati de jocul StarCraft II si jucandu-se, s-a constatat o scadere vizibila a capacitatilor cognitive a tuturor celor trecuti de 24 de ani. Deoarece jocul este unul ce pune accent pe strategie, lupta si supravietuire specialistii l-au considerat cea mai buna unealta pentru a realiza statistici in ceea ce priveste viteza de reactie, performantele si strategia de lupta pe care fiecare o adopta in functie de varsta pe care o are.
"Jucatorii mai in varsta, desi mai lenti, par sa compenseze prin folosirea unor strategii mai simple si prin folosirea interfetei jocului intr-o maniera mai eficienta decat jucătorii tineri, reusind astfel sa isi pastreze indemanarea, in ciuda scaderii vitezei lor cognitive" declara Joe Thompson cel ce coordoneaza studiul declinului cognitiv dupa o anumita varsta. Conform rezultatelor si interpretarilor ulterioare activitatea cognitiva nu este niciodata stabila ea aflandu-se intr-o schimbare continua. Asadar fara exercitii ale mintii si activitati ce stimuleaza creierul si gandirea, dupa 24 de ani creierul se afla in declin. Vestea buna este ca totusi acest declin poate fi controlat si diminuat prin "fortarea" creierului, indiferent de varsta, sa asimileze in lucruri noi si sa faca eforturi de gandire astfel incat activitatea neuronala sa se mentina la un nivel optim.
De ce Sa alegi un Stilou de Lux pentru un Cadou de afaceri
Cu totii am facut cadouri, de multe ori. Fie ca este vorba despre cadouri oferite familiei, fie ca este vorba despre cadouri oferite prietenilor, sefilor sau angajatilor, aceasta actiune este una extrem de apreciata in societate si e foarte bine sa stii ce anume trebuie sa oferi cadou pentru a-ti atinge scopul. Daca in familie sau in relatiile de prietenie, cadourile pot lua orice forma si iti poti permite orice, deoarece impartasesti foarte multe lucruri comune cu oamenii carora le faci cadoul, nu acelasi lucru se poate spune despre cadourile oferite in mediul de afaceri, fie ca este vorba de un cadou oferit sefului, angajatilor sau partenerilor. In aceasta situatie, trebuie sa te gandesti la un cadou care sa arate respect, seriozitate si totusi sa fie foarte apreciat de cel care il primeste. De asemenea, este ideal sa fie folosit. Un cadou care este folosit este mult mai bine venit decat un cadou care sa arate gestul. De cate ori nu ai primit diverse obiecte decorative, pe care le-ai pus undeva pe un raft si ai uitat de ele? Cu siguranta, de multe, asadar cadoul pe care il faci trebuie sa fie util. Unul dintre putinele cadouri care pot oferi toate aceste caracteristici, este reprezentat de un stilou de lux.

Acesta va fi intotdeauna apreciat, deoarece ofera seriozitate si cu siguranta va fi folosit, deoarece oricarui om ii place sa isi etaleze accesoriile de lux. Un stilou de lux poate sa mai atinga un punct foarte util pentru tine. De fiecare data cand cel care il primeste scrie cu el, isi va aminti de tine. Daca este un client sau un partener de afaceri, este cu atat mai bine deoarece vor fi mult mai multe sanse sa te sune si sa incheiati un contract. Cum alegi un stilou de lux? Exista zeci de mii de modele de stilouri din care alegi. Din pacate, nu toate sunt de lux, iar un stilo de clasa medie poate fi observat cu usurinta de cel care primeste cadoul. Chiar daca tu nu iti dai seama, acesta ar putea sa isi dea seama de acest lucru si se va crea o situatie neplacuta. Inainte de a achizitiona un astfel de stilou de oriunde, asigura-te ca stii exact firma producatoare si pretul in care te incadrezi. Poti opta pentru comanda stiloului online si poti face asta dupa ce citesti pareri si sfaturi de pe internet. Dupa ce l-ai achizitionat, cu siguranta cel care primeste stiloul va fi extrem de incantat de cadou.
Azi Turist, Maine Afacerist
Pe Strada Ocnei, in Sibiu, printre magazinele de reparatii încaltaminte, telefoane si ochelari, baruri de zi si second-hand-uri, la numarul 22, restauarantul „Max” pare a fi cea mai noua „investitie” din zona. Meniul de pe tablita scolareasca te ademeneste sa intri la „Max” si sa descoperi o Elvetie în miniatura. Începând cu meniurile de mâncare si pâna la patroni, totul este din tara punctualitatii. Cum de au ajuns doi elvetieni sa îsi paraseasca tara natala si sa vina la Sibiu sa îsi deschida propira afacere, veti afla în cele ce urmeaza. Dupa anul 2007, când Sibiul a fost Capitala Culturala Europeana valurile consistente de turisti nu au slabit în niciun anotimp. Fenomenul care s-a petrecut dupa vizita lor este una neasteptata pentru sibieni: unii dintre ei, frapati de burgul de pe malul Cibinului s-au reîntors de zeci de ori sa îl vizitevze ori s-au stabilit aici, renuntând la idilica lor tara de bastina pentru mirajul României. Tot astfel, Verena Feller si iubitul ei, Michael, au parasit Elvetia doar ca sa vina sa locuiasca în Sibiu si sa-si deschida propria afacere în domeniul restaurantelor:
„De mult îmi doream sa vin în Europa de Est si am reusit sa ajungem cu bicicletele în România doar în anul 2007. Am vizitat Delta Dunarii, Bucovina si parti din Transilvania, dar când am ajuns în Sibiu am ramas profund impresionati” ne marturiseste Verena. O singura zi au stat în Sibiu, dar întorsi în tara lor, au stiut ca trebuie sa se întoarca aici. Din aprilie 2008 Verena si Michael s-au mutat în Sibiu, renuntând la joburile lor si la aparatamentul cu cinci camere si pana in prezent, in 2014 nu au mai plecat, si cel mai probabil nici nu o sa o faca. Aici, ei conduc restaurantul unui patron tot elvetian si sunt foarte multumiti de ceea ce fac: „Îmi place ceea ce fac pentru ca este afacerea mea si pentru ca intru în contact cu multi oameni” ne spune Verena. „Copii au ramas acolo, dar ma viziteaza regulat si ma felicita pentru curajul pentru noua mea locuinta, Sibiul”, adauga Verena. Datorita celor doi elevtieni, numarul turistilor din Sibiu a mai crescut cu câteva procente de la un an la altul: „Mi-am invitat multi prieteni si rudele în Sibiu dupa ce ne-am stabilit aici si sunt foarte fericiti sa descopere un oras frumos si o tara altfel decât îi este imaginea negativa creata înafara”.
Hotel sau Pensiune in Vacanta?
Intre hotel si pensiune nu este o diferenta extrem de mare, dar totusi exista diverse aventaje precum si dezavantaje la ambele, totul, in final depinzand de propriile pretentii de la locul de cazare din vacanta. Inca din momentul in care cautati oferte last minute trebuie sa aveti foarte bine conturata idea unei cazari care sa va fie pe plac sis a va ofere odihna si siguranta de care aveti nevoie. Sa luam, asadar pe rand, cele doua optuni cel mai des intalnite la cazarea din vacanta, pensiunea si hotelul. Pensiunea ofera intodeauna un sentiment de "acasa" de caldura specifica unei case, chiar daca aceasta apartine unor persoane necunoscute. Aici toata atmosfera este mai familiara. Aveti o bucatarie la comun cu restul turistilor unde puteti manca, gati ce va place si chiar va puteti imprieteni cu gazdele sau restul celor prezenti acolo. Majoritatea pensiunilor dispun si de un leagan afara, cateva masute, un gratar sau chiar piscina. Toate acestea se impart cu ceilalti intr-o maniera cat se poate de civilizata.

In orice caz, camera si baia, raman intodeauna locuri strict personale unde sa stati numai cu cei cu care ati venit in vacanta. Hotelul nu ofera locuri atat de calduroase precum o pensiune, ci mai degraba locuri unde sa va duceti cu cei care va insotesc in vacanta si sa mancati, sa va relaxati sau pereceti, dar fara a avea ocazia sa socializati cu restul celor cazati acolo. In plus, un hotel este mult mai mare, avand mult prea multi turisti incat sa puteti lega prietenii sau sa vedeti aceleasi fete prea des. Hotelul poate oferi intr-adevar mai multe facilitati pe care o pensiune nu le are precum mese incluse, bar sau club in incinta, piscina, sala de ocuri, wi-fi, etc. Dupa cum vedeti, depinde foarte mult cu cine mergeti in vacanta si care este scopul acesteia astfel incat sa alegeti una dintre aceste doua modele de cazare. Un alt aspect in functie de care se face alegerea aceasta este cel al firii proprii, daca va place sa va faceti prieteni noi sau preferati sa ramaneti strict in cercul cu care ati venit si daca in vacanta doriti sa va simtit mai mult ca acasa sau mai mult ca departe de ea.
Determinismul Psihologic
Este extrem de cunoscut faptul ca fenomenul creativitatii la un individ în general, si la un artist, în special, este strâns legat de frustrarile pe care si le manifesta în mod involuntar în creatiile sale. Factorii psihologici care influenteaza în mod negativ creativitatea si pe care eu i-am descoperit în decursul a cca. doi ani, îi expun mai jos: Al doilea factor care îi influenteaza în mod negativ creativitatea, si se manifesta în mod cronicizat, este existenta prejudecatilor pe care le are. Pre-judecatile, ideile gata confectionate constituie piedici importante în manifestarea procesului creativitatii. Am observat un fapt extrem de evident, ca atunci când cineva adopta vreo atitudine non-conformista fata de norme si pre-judecati, îl conduce la catalogarea lui ca având un comportament deviant si periferic, adica, cu alte cuvinte, îl numeste ciudat. Este la fel de cunoscut faptul ca, un artist îsi dezvolta manifestarea creativitatii, numai daca renunta la comportamentul pietrificat de a pre-judeca, conform unor sabloane deja cunoscute, pentru ca acest lucru îi îngusteaza orizontul creatiei, facând din el, nu un artist, ci un instrument medieval, de pedepsire a oricarui individ ce îndrazneste a se comporta atipic. Mai exista o frustrare care se manifesta, si anume, teama de îmbatrânire, fenomen de altfel inevitabil în viata fiecaruia dintre noi. Teama de îmbatrânire genereaza o anxietate care, cronicizata, dusa la paroxism, induce comportamente deviante, stereotipice pentru barbatii trecuti de 45 de ani. Din teama de îmbatrânire, barbatii manifesta interes fata de femeile mult mai tinere decât ei, în încercarea de a induce senzatia de întinerire, prin oglindirea în partenera mai tânara pe care si-o aleg.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)